Despre portul popular în Muscel

 

         Însoţind omul în toate împrejurările vieţii sale, de la naştere până la moarte, costumul popular constituie nu numai un ansamblu material cu funcţii practice, de apărare contra intemperiilor, ci şi un purtător de semne şi simboluri, un limbaj de comunicare, transmiţându-ne atitudinea creatorului faţă de societatea în care trăieşte şi-şi modelează opera. Portul este o marcă identitară de o mare importanţă. Costumul este purtat cu multă mândrie, dar aceasta înseamnă mai mult de atât, el nu trebuie redus la aspectul pur fizic şi trebuie văzut ca o expresie a zbuciumului lăuntric al  ţărăncilor în căutarea celor mai expresive forme artistice.

       Scopul cercetarii pe teren a portului popular poate fi multiplu.  Pe de o parte , se urmăreşte identificarea unor piese de costum, rămase încă necunoscute sau care sunt pe cale de dispariţie, pe de altă parte, se încearcă surprinderea diferitelor procese de influenţe interetnice sau intraetnice , care au avut loc de-a lungul veacurilor şi care au determinat o anumită evoluţie sau involuţie a portului. Totodată, prin ancheta  sociologică pe care am desfăşurat-o, am dorit testarea ipotezelor de bază ale lucrării de faţă. Principala teză o constituie ipoteza că portul popular din Muscel a început să suporte  modificări atât morfologice cât şi pe plan cromatic şi ornamental imediat după cel de – Al Doilea Război Mondial ajungând în zilele noastre la o simplificare excesivă şi la o dispariţie parţială în unele zone.

       Portul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor noştri traci, geţi şi daci şi se aseamănă cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanică, desigur cu deosebirile care constau în amănunte decorative şi colorit. În decursul istoriei, structura şi evoluţia costumului popular românesc şi-a păstrat nealterate caracteristicile esenţiale. Pornind de la realizări artistice făcute cu materii prime produse în gospodăriile ţăranilor, portul popular românesc a evoluat de-a lungul secolelor, dovedind o bogată măiestrie a ţăranului român, atât în ornarea ţesăturilor şi a broderiilor, cât şi în obţinerea culorilor vegetale.

Portul popular femeiesc din zona Muscel  se caracterizează în primul rând printr-o unitate desăvârşită, fiind cunoscut şi sub numele de „portul românesc cu fotă”. Elementele constitutive: fota , iia, marama, ştergarul, betele, etc., vor fi prezentate în paginile următoare.