Paştele Blajinilor

          Răspândită în mai toate zonele ţării cu excepţia Transilvaniei şi Munteniei, sărbătoarea Paştele Blajinilor sau Lunea Morţilor se celebra la opt zile după Paştele creştin, având deci dată mobilă în calendarul popular.
Blajinii sunt în tradiţia populară imagini ale oamenilor primordiali, ale moşilor şi strămoşilor celebraţi primăvara după Duminica Tomii. Se credea că ei trăiau la graniţa dintre lumea pamântească şi lumea cealaltă, pe malurile Apei Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului, centrul lumii, unde se revărsau toate apele cunoscute şi necunoscute. Blajinii erau oameni atât de credincioşi, blânzi şi buni la suflet încât erau incapabili de a face rău.

Tot din tradiţia populară aflăm că Blajinii sunt oameni de statură mică care umblă goi şi au corpul acoperit cu păr, bărbaţii întâlnindu-se cu femeile doar o dată pe an moment în care se împerechează pentru a face copii. Mai mult, băieţii sunt crescuţi de către mame până ajung să meargă singuri, după care se retrag în singurătate şi asceză alături de ceilalţi bărbaţi.
Ion Ghinoiu afirmă în cunoscutul său Dicţionar de Obiceiuri Populare că Blajinii deşi duc o viaţă austeră, cu posturi severe, ei nu ştiu să calculeze sărbătorile, cu osebire – Paştele. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii din lumea pământească care aruncă coji de ouă sau alte resturi de alimente ce sunt consumate în timpul sărbătorilor pascale pe apele curgătoare. Când acestea ajung în ţara lor îndepărtată după 8 zile de la Paşte se strâng toţi Blajinii, deopotrivă bărbaţi şi femei şi petrec cu pomenile trimise de cei din lumea noastră.
     În cinstea lor, noi pământenii, cei din lumea de aici, depuneam ofrande pe mormintele moşilor în credinţa că aveam ocazia să ospătăm alături de cei morţi pentru o zi. Ritualul era însoţit de la o zonă la alta de libaţiuni şi ospeţe rituale în cimitir sau în curtea bisericii.

     Trecând peste aspectele care nouă poate ni se par suprarealiste astăzi, ar fi interesant sa observăm modul Ţăranului de a se raporta la alteritate, la cealaltă dimensiune. Dacă vrem putem spune că lumea Blajinilor reprezenta pentru societatea tradiţională prototipul tărâmului primordial, unde nicio normă nu a fost încă codificată, cu excepţia separării bărbaţilor de femei, şi unde totul se păstrează cât se poate de natural, orice convenţie socio-economică fiind exclusă prin definiţie. Probabil că Blajinii reprezentau modele dezirabile de comportament în conştiinţa Ţăranului, comportament reprezentat de smerenie, asceză şi pace interioară.

     Se pare că românul de ieri, de alaltăieri ştia ce modele să-şi aleagă, tu mai ştii?