Vechimea ţesutului în război
Referitor la spaţiul românesc majoritatea istoricilor si etnografilor sunt de părere că meşteşugul ţesutului în război este cunoscut încă din epoca neolitică, el nefiind separat în cadrul aceleiaşi gospodării de celelalte activitaţi: torsul, olăritul sau construcţia locuinţelor . Săpăturile arheologice au scos la iveala numeroase fusaiole, greutaţi de lut pentru întinderea firelor si numeroase alte obiecte care ne ajuta astazi să ne imaginam cum ar fi un război de ţesut in urma cu peste 4000 de ani. Se pare ca acest meşteşug îşi are originea în tehnica străveche a împletitului rogojinilor din materialele vegetale , însă se consideră că trecerea de la un meşteşug la altul s-a realizat într-o perioadă îndelungată de timp.
Săpăturile arheologice de la Garvăn – Dinogetia demonstrează că încă din prima jumatate a secolului al XI-lea meşteşugul ţesutului ajunsese la un oarecare grad de perfecţiune, deoarece acum este atestat pentru prima data războiul de ţesut orizontal, aşa cum este şi cel folosit în Muscel. În secolele următoare meşteşugul se dezvoltă atât de mult încât documentele indică o specializare în acest domeniu în nordul Munteniei şi o organizare a meşterilor în bresle separate în Transilvania ; ţesătorii de lâna( lanifices fraternitas) şi ţesătorii de pănză( textores fraternitas).
În nordul Munteniei, deci şi în Muscel, în secolul al XVII-lea meşteşugul era atât de răspândit la sate încât secretarul domnului Constantin Brâncoveanu, Antonnio Maria del Chiaro, obseva faptul că „aici este o adevărată fabrică de ţesut în fiecare casa…”.
Până în preajma Primului Război Mondial şi puţin după, ţesutul in război era principala ocupaţie şi obligaţie a femeilor din mediul rural pe timp de iarna. O bătrână din Berevoieşti – Muscel relatează că în fiecare iarna avea obligaţia să ţeasă „trei pachete de bumbac pe iarna, afara de ia şi fota de Paşti şi de macaturi şi prosoape”, încă de la vârsta de 15-16 ani. Ţesăturile ocupau rolul decorativ principal în interiorul locuinţei ţărăneşti până în prima jumatate a secolului XX fiind create în permanenţă noi modele sau îmbogăţite cele vechi prin imprumuturi culturale.
În nordul Muscelului datorita climei mai reci de deal-munte, cu ierni aspre si primaveri şi toamne reci dar şi datorita principalei ocupaţii, păstoritul, ţesutul în război a cunoscut un avânt considerabil, remarcandu-se atăt prin sintezele realizate între diferitele motive din zonele etnografice vecine (Oltenia, Bran, Sibiu), cât şi prin impunerea unor motive decorative specifice( coarnele de berbec, garoafa, rombul crenelat), a unor asocieri decorative inedite, sau a unor articole textile unice(plocadele miţoase de Stăneşti sau zăvastra de Bughea).
