Structura războiului de ţesut muscelean (II)

         Din mijlocul cadrului ce uneşte picioarele de pe fiecare parte se ridică doi stâlpi mici verticali care servesc drept suport pentru partea superioara a războiului de ţesut. Cei doi stâlpi au fiecare în partea  superioara câte o „şipcuţă găurita” orientată spre ţesătoare , care serveşte drept sprijin pentru „vătale” şi pentru „iţe”.

             La războaiele mai vechi aceste şipcuţe erau decât zimţate în partea superioara fără a mai fi perforate. Cei doi stâlpi se numesc în regiunea cercetată şi „mănuşi”, „braţe” sau „mâini”.

           „Vătalele” sunt doua blăniţe de lemn dăltuite în care se fixează „spata” şi care se agaţă de partea superioară a „mănuşilor” prin „măunşile vătalelor”. Vătalele ajută la baterea firului trecut printre firele de urzeală, lungimea lor variază în funcţie de dimensiunea ţesăturii , fiind facute din lemn de esenţă tare sau moale, adesea ornamentate cu diferite motive geometrice( x-uri, crestături verticale sau romburi). Cele doua vătale prezintă un cant dăltuit de adâncime şi lăţime variabilă în care se fixează „spata”.

             „Spata” este un obiect construit din lamele subţiri strâns legate între ele  cu ajutorul unor fire cerate. Lumgimea „spatei” variază în funcţie de lăţimea ţesăturii; pentru chilime şi scoartele dintr-o foaie se întâlnesc spate cu lumgimi de pâna la 1,80 m, pentru preşuri şi macaturi în doua foi se întâlnesc spate de  1m iar pentru panză sau pentru marame spatele au 40-50 cm putând fi chiar mai mici în cazul prosoapelor(30 cm) sau betelor(10 cm).

              Nu numai lungimea  spatei variază în funcţie de ţesătură, ci şi desimea şi grosimea ei. Astfel pentru marame ţărăncile foloseau spatele cu „dintii”, adică lamelele, foarte subşiri şi dese; pentru panză şi ştergare lamelele erau puţin mai rare dar la fel de subţiri; pentru scoarţe, chilime şi macaturi lamelele spatelor erau croase şi mai rare, iar pentru dimie sau plocade şi cergi erau destul de grosiere şi distanţate.

               Desimea şi grosimea acestor „dinţi” era condiţionată de grosimea firului de urzeală: borangicul foarte subţire în cazul maramelor, bumbacul în cazul panzei, ştergarelor sau scoarţelor şi lâna toarsă gros în cazul macatelor, dimiei sau a plocadelor.   Lamelele aveau formă uşor concavă, fiind orientate în direcţia firelor de urzeală; prin fiecare spaţiu dintre doua lamele se baga decat un  fir de urzeală. Spre deosebire de celelalte componente ale războiului care se faceau în zonă, spata era făcută de către meşterii ardeleni din Făgăraş  sau adusă „de prin Moldova” fiind facută din trestie, stuf sau „coceni de porumb strajnici”