Prea multe credinţe,obiceiuri, tradiţii ameninţate cu uitarea şi, din pacate, tot mai puţine persoane interesate de moştenirea culturala a poporului român... Figuri, poveşti, eresuri, rituri, superstiţii, toate vor fi trezite la viaţa prin mijlocirea acestui blog. Fantasmele şi obsesiile copilariei împreuna cu descoperirile şi revelaţiile tinereţii în materie de etnografie şi antropologie cultrala se impletesc umil în acest proiect..
Ţăran până în vârfurile degetelor, asta ar fi cea mai potrivita caracterizare... şi cea mai sănătoasă! Sunt un individ cromozomal XY (deci de sex masculin), obsedat de tot ceea ce înseamnă tradiţie, cultura şi civilizaţie populară-românească, care îşi hrăneşte nevoia de ţărănism prin contactul direct cu ultimii reprezentanţi ai acestei categorii pe care secolul XXI îi mai cunoaşte. De când aveam decat câţiva anişori bunica( Dumnezeu s-o ierte!), obişnuia să mă ţină nopţiile treaz povestindu-mi nenumărate întămplări din viaţa ei sau auzite din bătrâni, şi fermecându-mă cu explicaţiile populare despre rostul lumii în care vieţuim. Conştiinţa de ţăran verde mi-a fost dezvoltată prin numeroasele descoperiri în casele şi sufletele ultimilor reprezentanţi ai ceea ce numea Dan Puric "România profundă" - ţăranii printre care am crescut.